Documentele de poziție ale IFAC, disponibile acum în limba română
Numărul 14, 16-22 aprilie 2019 » Direct de la sursă
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) pune la dispoziția membrilor și altor părți interesate documentele de poziție politică (PPP) ale IFAC relevante pentru profesioniștii contabili, acestea putând fi accesate din secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Documente de poziție de pe site-ul CECCAR.
PPP 1 Reglementarea profesiei contabile discută necesitatea și beneficiile reglementărilor, caracteristicile unei bune reglementări și importanța colaborării dintre guverne și organizațiile profesionale contabile.
PPP 4 Transparența și răspunderea managementului financiar din sectorul public: utilizarea standardelor internaționale de contabilitate pentru sectorul public tratează creșterea transparenței și a răspunderii în gestiunea finanțelor publice prin adoptarea contabilității pe bază de angajamente.
PPP 5 O definiție a interesului public are ca scop prezentarea unei definiții practice care să identifice interesul public și să permită tuturor să evalueze măsura în care acțiunile, deciziile sau politicile sunt realizate în interesul public.
PPP 7 Guvernanța eficientă, gestionarea riscurilor și controlul intern analizează legătura dintre stabilirea unui sistem eficient și integrat de guvernanță, de gestionare a riscurilor și de control intern și obținerea succesului organizațional durabil.
PPP 8 Îmbunătățirea raportării organizaționale: cheia raportării integrate subliniază importanța raportării integrate, în contextul în care din ce în ce mai multe organizații înțeleg că raportarea financiară nu poate satisface singură toate nevoile lor informaționale și caută mai multe informații, cu o relevanță mai ridicată, cu privire la strategie, guvernanță, gestionarea riscului, resursele umane ale unei organizații, dezvoltarea durabilă, aspectele sociale și cele de mediu.

 
   




Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ