Emisiune numismatică cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Henri Mathias Berthelot
Numărul 14, 16-22 aprilie 2019 » Roza vânturilor
Banca Națională a României (BNR) a anunțat că, începând din 22 aprilie a.c., lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Henri Mathias Berthelot. Moneda are o valoare nominală de 10 lei, diametrul de 37 mm și greutatea de 31,103 grame.
Aversul monedei redă conacul generalului Berthelot din comuna Fărcădinul de Jos, în prezent General Berthelot, județul Hunedoara, inscripția în arc de cerc ROMANIA, valoarea nominală 10 LEI, stema României și anul de emisiune 2019.
Reversul monedei prezintă portretul lui Henri Mathias Berthelot, inscripțiile în arc de cerc HENRI MATHIAS BERTHELOT și anii între care a trăit 1861-1931.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 300 monede din argint.
Prețul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broșura de prezentare este de 350 lei.
„Monedele din argint cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Henri Mathias Berthelot au putere circulatorie pe teritoriul României”, precizează BNR.
(Sursa foto: www.bnr.ro)

 
   




Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ