EuroMelanoma Day 2016: consultații dermatologice gratuite în licee și în stațiuni de pe litoral
Telex » Știri
10 mai 2016
Societatea Română de Dermatologie (SRD) a anunţat astăzi cea de-a XI-a ediţie a Campaniei Naţionale EuroMelanoma, prin care şi-a propus, între altele, să aducă medicii dermatologi tot mai aproape de pacienţi în lupta contra cancerului de piele, aceştia urmând să ofere informaţii şi să acorde consultaţii gratuite în liceele din Bucureşti-Ilfov, Craiova, Constanţa, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Oradea, Iaşi, Sibiu şi Timisoara, precum şi populaţiei aflate pe litoralul Mării Negre, în staţiunile Eforie Nord, Neptun şi Jupiter. Campania (în fapt, o continuare a ediţiilor derulate în anii anteriori) se va desfăşura simultan în cele trei staţiuni, în perioadele 15-17 iulie, 12-14 august şi 19-11 august. Astfel, în locurile ce vor fi special amenajate şi semnalizate, minimum 12 medici dermatologi din ţară, câte patru în fiecare staţiune, vor oferi consultaţii şi informaţii gratuite turiştilor doritori de investigaţii de prevenţie. În unităţile de învăţământ din localităţile menţionate, campania se desfăşoară începând de astăzi până la 13 iunie.
Campania EuroMelanoma a fost iniţiată la nivel european în 1999 şi, de atunci, s-a răspândit rapid pe întregul continent, fiind, în prezent, activă în 33 de țări. EuroMelanoma Day 2016 se desfăşoară la noi sub sloganul „Priorităţi în schimbarea comportamentului faţă de protecţia solară”.
Cu prilejul evenimentului de lansare desfăşurat astăzi, prof. dr. Călin Giurcaneanu, preşedintele SRD, şi dr. Alin Nicolescu, secretarul general al SRD, au prezentat o serie de date statistice îngrijorătoare despre incidenţa cancerului de piele (cea mai comună formă de cancer). Numărul total de cazuri din Europa este de peste 3,5 milioane, iar peste 22.000 de europeni mor anual de această boală. Mare parte dintre leziunile diagnosticate sunt cauzate de expunerea îndelungată şi neprotejată la soare. Mesajul pe care specialiştii doresc să-l transmită populaţiei, şi cu prilejul actualei ediţii a campaniei, este, în acest context, că e foarte important ca oamenii sa conştientizeze că depistarea timpurie a cancerului de piele permite de cele mai multe ori, tratarea cu succes a acestuia. (Al.R.)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”