Eurostat: Noi recorduri pentru rezervările turistice online, în 2024
Numărul 13, 9-15 apr. 2025 » Roza vânturilor
Turiștii au petrecut anul trecut 854,1 milioane de nopți în spații de cazare închiriate pe termen scurt din Uniunea Europeană, rezervate prin intermediul platformelor Airbnb, Booking, Expedia Group și Tripadvisor, în creștere cu 18,8% față de 2023 (719 milioane de nopți), stabilind un nou nivel record, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Exceptând aprilie, în fiecare lună din 2024 s-au înregistrat un număr mai mare de nopți petrecute în spații de cazare închiriate pe termen scurt comparativ cu aceași lună din 2023. Cele mai mari creșteri anuale au fost în martie (48%), mai (31,7%), august (21,6%) și noiembrie (21,5%). Evoluțiile neobișnuite din martie și aprilie (un declin de 1,8%) se datorează probabil Sărbătorilor Pascale, care anul trecut au fost în martie și în 2023 au fost în aprilie.
În România, în trimestrul trei din 2024, cele mai multe rezervări au fost în regiunea centru (916.318), București-Ilfov (774.829), regiunea sud-est (717.076) și regiunea nord-vest (436.896).
Cele mai populare regiuni pentru spații de cazare închiriate pe termen scurt din Uniunea Europeană, rezervate prin intermediul platformelor Airbnb, Booking, Expedia Group și Tripadvisor în trimestrul trei din 2024 au fost Jadranska Hrvatska în Croația (25,2 milioane de nopți, un avans de 6% față de perioada iulie-septembrie 2023), Andaluzia în Spania (17,2 milioane de nopți, 23,1%) și Provence-Alpes-Cote d'Azur în Franța (15,6 milioane de nopți, 26,2%). Franța are șase regiuni în top 20, Spania și Italia au fiecare cinci, Grecia două, Portugalia și Croația au fiecare câte una.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești