Executivul a actualizat condițiile de finanțare pentru bursele de studii
Telex » Știri
12 decembrie 2024
Guvernul a actualizat astăzi condițiile de finanțare pentru bursele de studii și stagiile de specializare și de formare profesională pe care Ministerul Educației le acordă anual atât românilor din afara țării, cât și cetățenilor străini, a transmis purtătorul de cuvânt al instituției, Mihai Constantin, citat de Mediafax. „Bursele includ cheltuieli de școlarizare, inclusiv pentru cursul de inițiere în limba română, facilități de transport public, local, rutier, naval, cu metroul sau feroviar, bursă lunară, în cuantum egal cu bursa socială minimă, iar această bursă poate fi cumulată cu burse de excelență sau de merit”, a precizat sursa citată.
Cadrele didactice care predau limba română în afara granițelor vor beneficia și ele de stagii de specializare și de formare profesională, de indemnizație echivalentă cu bursa socială pentru studenți, o sumă fixă de 100 de euro per participant pentru transportul internațional, a mai transmis sursa.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”