FAO: Prețurile mondiale la alimente au rămas nemodificate în septembrie, în pofida scumpirii zahărului

FAO: Prețurile mondiale la alimente au rămas nemodificate în septembrie, în pofida scumpirii zahărului

Numărul 40, 11-17 oct. 2023  »  Lumea în care trăim

Indicele global al prețurilor produselor alimentare a rămas practic neschimbat în luna septembrie, în condițiile în care scăderile înregistrate la uleiuri vegetale, lactate și carne au contracarat creșterile de prețuri înregistrate la zahăr și porumb, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters, preluată de Agerpres. FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr.

În luna septembrie 2023, acest indice s-a situat la o medie de 121,5 puncte, de la nivelul revizuit de 121,6 puncte înregistrat în luna august. Valoarea din luna septembrie 2023 este cu 10,7% sub cea din urmă cu un an și cu 24% sub maximumul istoric atins în luna martie 2022, imediat după debutul invaziei rusești în Ucraina. Potrivit agenției ONU cu sediul la Roma, prețurile mondiale la cereale au crescut cu 1% în septembrie, comparativ cu luna august, în principal ca urmare a unui avans de 7% al prețurilor la porumb, apărut ca urmare a unei cereri solide pentru porumbul din Brazilia, diminuării vânzărilor de porumb ale fermierilor din Argentina și creșterii tarifelor la transportul cu barjele în SUA. Cotațiile internaționale au scăzut cu 1,6% grație unor livrări ample și perspectivelor bune de producție în Rusia.

În schimb, prețurile mondiale la zahăr au crescut cu 9,8% în luna septembrie comparativ cu luna august, atingând cel mai ridicat nivel de după luna noiembrie 2010, pe fondul îngrijorărilor cu privire la situația livrărilor în sezonul următor. Potrivit FAO, prognozele preliminare arată spre o diminuare a producției în Thailanda și India, ambii mari producători mondiali, din cauza impactului fenomenului meteo El Nino.

Indicele prețurilor la uleiuri vegetale a scăzut cu 3,9% în luna septembrie, prețurile la lactate s-au redus cu 2,3%, septembrie fiind a noua lună consecutivă de scădere, iar prețurile la carne s-au diminuat cu 1%.

Totodată, FAO a dat publicității un nou raport cu privire la cererea și oferta de cereale. FAO prognozează că, în 2023, producția mondială de cereale ar urma să fie 2,819 miliarde de tone, mai mare cu 0,9% față de cea din 2022. Îmbunătățirea estimărilor se bazează în întregime pe prognozele peste așteptări privind recoltele din Rusia și Ucraina, grație continuării condițiilor meteo favorabile.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.