Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la „negativă” din cauza deteriorării finanțelor publice
Numărul 35, 10-16 sep. 2025 » Lumea în care trăim
Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, zilele trecute, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la „negativă”, de la „stabilă”, motivându-și decizia prin agravarea riscurilor la adresa finanțelor publice, transmite Reuters, preluată de Agerpres. În paralel, însă, Fitch a confirmat ratingul suveran al Poloniei la „A minus”.
Analiștii Fitch au menționat deficitele peste așteptări și lipsa planurilor credibile de consolidare fiscală, avertizând că obstacolele politice ar putea duce la amânarea reformelor înaintea alegerilor parlamentare din 2027.
În prezent, Fitch se așteaptă ca datoria guvernamentală a Poloniei să crească mai rapid decât se preconiza anterior, apropiindu-se de 68% din PIB până în 2027.
Opoziția președintelui Poloniei, Karol Nawrocki, la planurile fiscale ale guvernului reflectă o adâncire a diviziunilor politice care ar putea limita capacitatea coaliției guvernamentale de a adopta măsuri fiscale dificile înaintea alegerilor din 2027, a apreciat Fitch.
Agenția de evaluare a mai spus că implementarea reformelor necesare pentru a menține finanțarea de la Uniunea Europeană (UE) va rămâne crucială pentru a putea menține un ritm solid de creștere economică, pe fondul acestor provocări.
Într-o postare pe rețeaua X, ministrul polonez de Finanțe, Andrzej Domanski, a spus că guvernul „ia măsuri pentru a combina finanțele stabile cu investițiile și cheltuielile necesare pentru securitate”.
Guvernul de la Varșovia a anunțat că securitatea este un domeniu prioritar din cauza amenințărilor venite din partea Rusiei, alocând o sumă record de 200 de miliarde de zloți (55 de miliarde de dolari), sau 4,8% din PIB, pentru apărare în proiectul de buget pe 2026.
„Totuși, acesta este un semnal de avertisment de care toată lumea, inclusiv președintele și consilierii săi, ar trebui să țină seama”, a subliniat Domanski. Fitch se așteapă ca economia poloneză să înregistreze o creștere reală de 3,2%, atât în 2025, cât și în 2026, depășind media de creștere de 2,3% înregistrată de țările similare, susținută de un consum intern rezistent și o absorbție solidă a fondurilor UE, factori care ar urma să contracareze efectele negative provocate de tarifele vamale americane la produsele importate din zona euro.
Cu toate că economia diversificată a Poloniei și statutul de țară membră a UE sunt factori care susțin ratingul său suveran, un eventual eșec în a stabiliza datoria sau a îmbunătăți disciplina fiscală ar putea declanșa o retrogradare, a avertizat Fitch.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”