Florin Spătaru: Proiectele pentru microelectronică au fost transmise la Bruxelles

Florin Spătaru: Proiectele pentru microelectronică au fost transmise la Bruxelles

Telex » Știri 7 martie 2022  

Opt companii din România s-au calificat pentru Proiectul de Interes Comun European în Microelectronică și Tehnologia Comunicațiilor

„Un pas mic pentru Ministerul Economiei, un pas mare pentru România. Am reușit să transmitem prenotificarea către Comisia Europeană, în urma finalizării preselecției potențialilor participanți la cel mai mare proiect finanțat din bani europeni derulat vreodată de Ministerul Economiei. 500 de milioane de euro, puse la dispoziție de Ministerul Economiei prin PNRR, vor fi investite în proiecte de cercetare, inovare și dezvoltare în domeniul microelectronicii”, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, opt companii din România s-au calificat în urma preselecției, care a presupus două etape de verificări, respectiv evaluarea administrativă și a eligibilității și evaluare tehnică și financiară. Alături de cei opt participanți direcți, au trecut de preselecție 34 de potențiali beneficiari indirecți cooptați în cadrul Proiectului de Interes Comun European în Microelectronică și Tehnologia Comunicațiilor (IPCEI ME/CT).

„Este pentru prima dată când Ministerul Economiei, prin Direcția Politici Industriale, implică România într-un mecanism complex de tip IPCEI. Țara noastră face parte din cele 19 state membre ale Uniunii Europene care s-au angajat să consolideze lanțul valoric al componentelor și sistemelor electronice în Europa, cu un accent deosebit pe întărirea ecosistemului de semiconductoare, atât de necesare în industria auto care se confruntă deja cu un deficit important la acest segment de producție”, a subliniat ministrul.

Etapa următoare presupune evaluarea tuturor aplicațiilor transmise către Comisia Europeană, urmând ca eventualele solicitări de clarificări să fie realizate prin Ministerul Economiei. În funcție de rezultatele evaluării Comisiei Europene, Ministerul Economiei împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor crea cadrul legislativ comun pentru implementarea schemei de ajutor de stat de 500 de milioane de euro ce vor ajunge la beneficiarii IPCEI ME/CT.

Lista potențialilor participanți poate fi accesată  aici.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.