Forumul Național al PMM 2016, ediția a VII-a
Telex » Știri
22 septembrie 2016
În această după-amiază, au început lucrările Forumului Național al Practicilor Mici și Mijlocii, ediția a VII-a, cu tema: "Competitivitatea PMM-urilor în contextul evoluțiilor tehnologice și incertitudinii economice".
Cuvântul de deschidere a fost rostit de prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, președintele CECCAR. Vorbitorul a transmis un cald mesaj colegial participanților, subliniind că reuniunea se înscrie în seria unor importante manifestări, fiind precedată de sărbătorirea Zilei Naționale a Contabilului Român și urmată de Congresul Profesiei Contabile. De asemenea, a relevat semnificațiile celei de-a 95-a aniversări a CECCAR.
În continuare, lucrările s-au desfășurat în două sesiuni, moderate de Mariana Bunea, vicepreședinte al CECCAR.
Programul manifestării include festivitatea de premiere a celor mai bune societăți membre ale CECCAR.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”