Guvernul modifică regimul fiscal al construcțiilor speciale: cote diferențiate și bonificație de 10%
Telex » Știri
3 aprilie 2025
Executivul a adoptat joi, 3 aprilie, o Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea titlului X din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, act normativ care are în vedere aplicarea unei cote de impozitare reduse și diferențiate pentru construcții speciale, reglementări rezultate din consultările derulate de Ministerul Finanțelor, inițiatorul proiectului, cu reprezentanții sectoarelor vizate de această reglementare.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, „aceste modificări vin ca urmare a unei Ordonanțe de Urgență adoptate la sfârșitul anului trecut care a inclus aplicarea impozitului pe construcții speciale, începând cu acest an. Însă, spre deosebire de nivelul de 1% stabilit prin acel act normativ, decizia de astăzi a Guvernului are în vedere o cotă de impozitare redusă și aplicată diferențiat, respectiv: ▪ o cotă de 0,5% pentru valoarea netă a construcțiilor, altele decât cele de natura domeniului public/privat al statului sau al unităților administrativ/teritoriale; ▪ o cotă de 0,25% pentru calcularea impozitului pe construcții în cazul contribuabililor care au în administrare, concesiune, folosință cu titlu gratuit/închiriere construcții de natura domeniului public/privat al statului sau al unităților administrativ/teritoriale, luând în considerare faptul că pentru aceste construcții nu poate fi stabilită o valoare netă”.
„Acest impozit se va aplica doar pentru construcțiile situate pe teritoriul României delimitat de frontiera de stat; prin urmare, sub incidența acestei Ordonanțe de Urgență nu intră construcțiile situate în teritoriul maritim al României”, precizează reprezentanții Executivului.
Potrivit noului act normativ, se va acorda o bonificație de 10% din valoarea impozitului pentru contribuabilii care plătesc până la data de 25 mai a anului pentru care se datorează impozitul.
De asemenea, actul normativ dă posibilitatea Ministerului Apărării Naționale (MApN) să poată organiza concursuri sau examene pentru ocuparea pe o perioadă determinată a unor posturi contractuale cu caracter sezonier. MApN argumentează că anul trecut legislația i-a permis să facă astfel de angajări în cazuri temeinic justificate și a organizat examenele pentru ocuparea pe o durată determinată de 6 luni, începând cu 1 mai, în sezonul estival, a 95 de posturi de personal civil contractual sezonier. O altă prevedere referitoare la activitatea MApN vizează prelungirea contractelor de muncă ale personalului civil, încadrat pe durată determinată în cadrul Depozitului central de arhivă al Arhivelor Militare Naționale Române din Ministerul Apărării Naționale, până la data de 30 iunie 2026, prin act adițional. Măsura are în vedere creșterea numărului de petiții adresate acestei instituții.
O altă modificare adusă de noua OUG vizează suportarea din bugetul de stat a costurilor generate de emiterea cardurilor de prime didactice, profesionale și tichete sociale. Serviciile de etichetare, colectare și distribuție a măsurii de susținere a activității didactice și a carierei profesionale pe suport electronic se realizează de către Compania Națională „Poșta Română”, în baza convenției încheiate cu MIPE și a prezentei ordonanțe de urgență, la o valoare maximă de 3,59 milioane lei.
Totodată, Ordonanța de Urgență adoptată joi, 3 aprilie, creează cadrul legal pentru organizarea concursurilor și examenelor pentru ocuparea posturilor vacante ca urmare a autorității/acreditării creșelor finalizate în cadrul Programului guvernamental construire creșe „Sfânta Ana”, finanțate prin PNRR. Astfel, Guvernul va aproba prin Memorandum, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, cu avizul Ministerului Finanțelor, scoaterea la concurs a posturilor vacante ca urmare a finalizării și predării creșelor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”