Sprijin financiar pentru legumicultori: Guvernul aprobă schema de ajutor de minimis pentru culturi în spații protejate, valabilă până în 2027
Telex » Știri
3 aprilie, 15:14
Guvernul a adoptat joi, 3 aprilie, prin HG, schema de ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate, în perioada 2025-2027.
„Prin această măsură, ne dorim să stimulăm dezvoltarea exploatațiilor agricole, să consolidăm lanțul scurt de aprovizionare și să contribuim la creșterea competitivității fermierilor români. Ministerul Agriculturii rămâne un partener de încredere al agricultorilor, oferindu-le sprijin concret pentru a-și desfășura activitatea în condiții optime”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, citat într-un comunicat al MADR.
Potrivit ministerului de resort, actul normativ vizează acordarea unui ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate pentru perioada 2025-2027, pentru tomate, ardei gras și/sau lung și/sau gogoșar și/sau iute, castraveți, vinete, varză, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde.
Cuantumul ajutorului de minimis este de 1,5 euro/mp echivalentul a 1.500 euro/1.000 mp, pentru o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cu respectarea cerințelor privind tipul de cultură și suprafețele aferente acestora.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de 342 milioane lei pentru anul 2025, iar pentru anii 2026 și 2027, sumele necesare vor fi stabilite în funcție de fondurile bugetare alocate MADR. „Dacă se depășesc fondurile aprobate anual, suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce proporțional în vederea încadrării în bugetul alocat pentru fiecare an de aplicare a schemei”, precizează MADR.
Cererile se pot depune astfel: ▪ pentru anul 2025 – până la 30 mai inclusiv; ▪ pentru anii 2026 și 2027 – în perioada 2 februarie inclusiv – 15 aprilie, inclusiv.
Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi întreprinderile/întreprinderile unice care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate.
Verificările se realizează de echipe mixte DAJ și APIA și vizează deplasarea în teren pentru verificarea existenței suprafețelor declarate și înființate, stabilirea suprafețelor cultivate cu fiecare cultură în fiecare spațiu protejat, după data depunerii cererii și până cel târziu la data de 30 septembrie a fiecărui an.
Recoltarea și valorificarea producției se realizează anual după data efectuării verificărilor în teren și până cel târziu la data de 15 octombrie inclusiv a anului în care se solicită sprijinul. Depunerea documentelor justificative și a registrului de tratamente se efectuează până la data de 24 octombrie inclusiv a anului în care solicită sprijinul.
Conform reprezentanților MADR, acordarea ajutorului reglementat de hotărârea adoptată la 3 aprilie a.c. va contribui la sporirea interesului producătorilor agricoli în dezvoltarea exploatațiilor agricole și satisfacerea dorinței consumatorilor de a achiziționa legume proaspete și de calitate, dezvoltându-se astfel lanțul scurt de aprovizionare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București