Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală

Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală

Numărul 29-30, 30 iul. - 12 aug. 2025  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Sezonul estival este marcat – și în acest an – de desfășurarea a numeroase turnee teatrale, cinematografice, muzicale care permit ca un număr tot mai mare de localități să beneficieze de prezentarea unor certe valori cultural-artistice, în foarte multe cazuri cu participarea unor prestigioși creatori și interpreți din țară și de peste hotare.

Un turneu inedit s-a desfășurat pe tot parcursul lunii iulie dedicat „Orgilor României”. Este vorba despre concerte de orgă, instrumentul muzical complex care ocupă un loc deosebit în patrimoniul „sonor” al țării care a fost „valorificat” de cei mai mari creatori ai muzicii sacre și clasice.

Turneul a inclus localitățile Cisnădie, Deva, Bistrița, Iași și, bineînțeles, Capitala. Programul concertistic a cuprins compoziții ale lui Richard Wagner, Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Schubert, Gaetano Donizetti, Johannes Brahms, George Gershwin și ale altor mari maeștri ai genului.

Un al doilea turneu, care se va desfășura în perioada 6-10 august a.c., este prilejuit de Festivalul Filmului Românesc, manifestare tradițională care va acoperi zeci de localități. Un moment deosebit va avea loc la Iași, la 8 august, prin marcarea a două decenii de la lansarea filmului „Moartea domnului Lăzărescu”, una dintre cele mai apreciate și premiate creații cinematografice autohtone, regizată de Cristi Puiu, care l-a făcut unul dintre cei mai cunoscuți cineaști în Europa și pe alte continente, drept exponent de seamă al noului val care a revoluționat cea de-a șaptea artă. Critica de specialitate consideră că acest film „a pus România pe harta cinematografiei mondiale”, fapt atestat de 30 de premii internaționale și de nominalizarea la European Film Awards pentru „Cea mai bună regie” și pentru „Cel mai bun scenariu”.

Desigur, vor fi proiectate și alte producții cinematografice românești, atât cele devenite clasice, cât și cele mai noi, premiate, la rândul lor, la concursuri din țară și din străinătate.

Cum se vede, dacă adăugăm alte turnee, inclusiv de operă, de dans, de teatru, avem imaginea unei veri efervescente și sub aspect cultural, publicului larg oferindu-i-se posibilități numeroase și diverse de petrecere a timpului liber util și plăcut. 

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.