MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional

Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional

Numărul 27-28, 16-29 iul. 2025  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Fiecare zi care ne desparte de deschiderea Festivalului Internațional „George Enescu”, respectiv, duminică, 24 august a.c. (la Sala Palatului), este marcată de momente care întregesc imaginea importantului eveniment, prin pregătirile febrile menite să-i asigure noi cote de performanță cultural-artistice, cu ecouri adecvate nu numai în țară, ci și peste hotare. Încă de pe acum se evidențiază caracteristicile unei manifestări definite de presa de specialitate din străinătate drept „cea mai mare scenă a lumii muzicale universale” din perioada în care se va desfășura festivalul. Astfel, până la ora actuală, și-au confirmat oficial participarea peste 4.000 de artiști din 28 de țări de pe toate continentele. Între numele de interpreți se află figuri legendare precum Martha Argerich, Anne-Sophie Mutter, Rudolf Buchbinder, Bruce Liu, Isabelle Faust, care vor concerta alături de ansamblurile de top „Royal Concertgebouw Orchestra”, „Philharmonic Orchestra” din Londra și „Czech Philharmonic”, deținătoarea titlului „Orchestră a anului 2024”.

De asemenea, a fost finalizată importanta etapă a colaborării cu orchestrele participante în vederea stabilirii programelor detaliate pentru fiecare spectacol. Nu a fost nici simplu și nici ușor să se selecteze lucrările care urmează să alcătuiască programele respectivelor concerte, deoarece tema actualei ediții este „Aniversări/Celebration”. Împlinirea a 70 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu va fi marcată de-a lungul întregului festival (24 august – 21 septembrie) de includerea în concerte în proporție majoritară a celor mai de seamă opere simfonice ale marelui compozitor român de anvergură universală. De asemenea, ediția 2025 a Festivalului va fi caracterizată prin celebrarea altor mari compozitori. Astfel, se vor desfășura concerte speciale cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, compozitorul care a revoluționat muzica prin lucrări asemenea celebrului „Boléro”, a 100 de ani de la nașterea lui Pierre Boulez, cel care a devenit figura centrală a modernismului muzical de factură clasică și a 50 de ani de la moartea lui Dmitri Shostakovich, considerat unanim drept exponentul gigantismului simfonic al secolului al XX-lea.

Pentru prima dată, Festivalul va consacra un spațiu special unor aniversări instituționale, ceea ce va permite relevarea rolului fundamental al orchestrelor în promovarea muzicii clasice. Evenimentul va celebra mai ales împlinirea unui secol de la înființarea Orchestrei Simfonice a Danemarcei și a 80 de ani de activitate neîntreruptă a reputatei „Philharmonic Orchestra” din Londra.

La nivel național, se vor sărbători cei 70 de ani de existență a Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca și cei 75 de ani de la fondarea Corului Filarmonicii „George Enescu”, instituții care au modelat, într-o manieră fundamentală, întregul peisaj muzical românesc.

Odată cu aceste informații, organizatorii Festivalului au anunțat finalizarea operațiunilor legate de pregătirea specială a sălilor care vor găzdui concertele. O noutate vizează Teatrul „Odeon”, unde sunt programate spectacole destinate în special copiilor și adolescenților.

La următoarele etape ale pregătirilor ne vom referi în edițiile viitoare ale publicației noastre, astfel încât să relevăm premisele unui eveniment muzical de excepție, cu dimensiuni naționale și internaționale fără precedent în întregul parcurs de decenii al acestei manifestări cultural-artistice memorabile, afirmată a fi de cel mai mare interes pentru publicul meloman din țară și din străinătate. 

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.