Ministrul Economiei va solicita CE să analizeze impunerea unei limite la cantitățile de ciment importate din țările non-UE
Telex » Știri
ieri, 9:34
Ministrul Economiei, Radu Miruță, va solicita oficial Direcției Generale Comerț a Comisiei Europene să analizeze impunerea unei limite privind cantitățile de ciment importate din țările non-UE, informează Agerpres.
Acesta s-a întâlnit zilele trecute cu Denis Redonnet, Deputy Director-General DG Trade de la Comisia Europeană, căruia i-a prezentat cifre cu privire la concurența neloială pe care o acuză reprezentanții industriei de ciment din România.
„Acum o lună au venit la mine la minister toți reprezentanții industriei de ciment să îmi spună că sunt afectați de concurența neloială. Am cerut date, am analizat, m-am convins că au dreptate. Acum, o lună mai târziu, am mers special să îl întâlnesc pe Denis Redonnet, Deputy Director-General DG Trade de la Comisia Europeană, căruia i-am prezentat cifre concrete și am agreat să îi trimit o solicitare oficială pentru analizarea impunerii unei limite privind cantitățile de ciment importate din țările non-UE”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, importurile de ciment în România au crescut brusc, chiar exponențial, de la aproape toți vecinii non-UE, pentru că aceștia nu sunt obligați să respecte aceleași condiții de mediu și nici să plătească certificate de carbon.
„Cu toții avem o relație de bună vecinătate, dar concurența trebuie să fie echitabilă. România este țară de graniță a UE. Produsele grele și voluminoase ajung la noi ca destinație finală, pentru că transportul lor mai departe devine prea scump. Așadar, România are un specific diferit și trebuie tratată echitabil. Asta facem: cu cifre, cu respect, dar și cu fermitate atunci când industria noastră este pusă în pericol de concurența neloială”, a subliniat Radu Miruță.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București