MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
ANOFM a organizat cursuri de formare profesională pentru 8.640 de persoane, în primele opt luni

ANOFM a organizat cursuri de formare profesională pentru 8.640 de persoane, în primele opt luni

Telex » Știri ieri, 9:08  

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate în primele opt luni din 2025 un număr de 8.640 de persoane. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, citat de Agerpres, la aceste cursuri au participat 6.008 de șomeri, iar 1.218 persoane fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, 132 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât șomerii, în timp ce alte 1.282 de persoane au beneficiat de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.

În perioada de referință au fost organizate 377 de programe de formare profesională gratuite, dintre care 206 de programe de calificare/recalificare, 116 de programe de inițiere, perfecționare sau specializare și 55 programe de competențe cheie/transversale.

Principalele meserii/ocupații, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru șomeri în perioada ianuarie - august 2025 sunt: competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere - 526; referent resurse umane - 436; lucrător comercial - 423; operator introducere, prelucrare, validare date - 420; agent de securitate - 388; îngrijitor spații verzi - 371; ajutor bucătar - 370; competențe antreprenoriale - 204; inspector în domeniul securității și sănătății în muncă - 179 etc.

În funcție de categoria de vârstă, cei mai mulți cursanți (2.779) au peste 45 de ani, urmați de cei de 35 - 45 de ani (1.589 persoane), sub 25 de ani (724), între 30 și 35 de ani (539) și între 25 și 30 de ani (377).

De asemenea, 3.453 de persoane aveau studii profesionale, liceale sau postliceale, 1.276 de persoane studii gimnaziale, 992 de persoane studii superioare și 287 de persoane, mai puțin de opt clase.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.