Guvernul va adopta vineri proiectele de buget pe 2017
Telex » Știri
25 ianuarie 2017
În urma reluării analizelor referitoare la proiectele de buget pentru anul în curs, Guvernul a amânat pentru vineri, 27 ianuarie, adoptarea acestor documente care vizează gestionarea banului public. S-au operat, între timp, numeroase modificări, atât în scădere, cât şi în creştere pentru ordonatorii principali de credite. Într-o declaraţie pe care a făcut-o la Strasbourg, preşedintele Klaus Iohannis a avertizat că se va apleca mai atent asupra alocărilor destinate siguranţei naţionale, nu numai asupra celor care urmează să fie efectuate de MApN. În acest fel, a „sugerat” că intenţiile referitoare la diminuarea fondurilor alocate serviciilor speciale nu va putea fi acceptată, deoarece siguranţa naţională reprezintă „un tot unitar”. Mai informăm că astăzi, la amiază, preşedintele rosteşte un discurs în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”