Puține sărbători occidentale au avut o ascensiune globală comparabilă cu Halloween-ul. Ceea ce astăzi pare o combinație de distracție, travesti și decoruri înfricoșătoare își are originile într-un amestec vechi de peste două milenii de ritualuri păgâne, credințe populare și reinterpretări creștine. În timp, sărbătoarea s-a transformat radical, păstrând însă un fir roșu constant: relația dintre viață și moarte, dintre văzut și nevăzut, dintre oameni și lumea spiritelor.

De la festivalul Samhain la Halloween

Rădăcinile Halloween-ului coboară adânc în tradițiile celtice ale festivalului Samhain (pronunțat „sau-in”), celebrat în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie. Pentru celții din Irlanda, Scoția și Țara Galilor, aceasta era noaptea care marca sfârșitul anului agricol și începutul iernii – sezonul întunericului și al frigului.

Se credea că, în această noapte, granița dintre lumea celor vii și cea a morților se subția, iar spiritele celor dispăruți reveneau printre oameni. Oamenii aprindeau focuri uriașe pe dealuri, purtau măști și costume pentru a se proteja de spiritele rele și aduceau oferte simbolice pentru a liniști sufletele rătăcitoare.

Odată cu creștinarea Europei, Biserica a reinterpretat aceste obiceiuri: în secolul al VIII-lea, Papa Grigorie al III-lea a stabilit Ziua Tuturor Sfinților (All Hallows’ Day) la 1 noiembrie, iar noaptea de dinainte a devenit All Hallows’ Eve – de unde derivă, prin contracție, numele modern Halloween.

Pe măsură ce Europa a intrat în Evul Mediu, Halloween-ul a început să fie asociat cu o serie de credințe populare legate de moarte, vrăjitorie și soartă. În Irlanda și Scoția, se păstra tradiția colindatului – tinerii mergeau din casă în casă cerând prăjituri sau bani în schimbul unor rugăciuni pentru morți, o practică numită souling. Aceasta avea să devină, mai târziu, ceea ce copiii americani numesc astăzi trick-or-treating.

Odată cu migrația masivă a irlandezilor și scoțienilor în America de Nord, în secolul al XIX-lea, Halloween-ul a fost „exportat” peste Atlantic. În Statele Unite, s-a transformat într-un fenomen social: de la o sărbătoare cu accente mistice la una urbană, veselă și spectaculoasă, adaptată spiritului american.

Dovleacul sculptat, simbolul modern al Halloween-ului, provine dintr-o legendă irlandeză despre Jack O’Lantern, un om care l-a păcălit pe diavol și a fost condamnat să rătăcească veșnic cu o lanternă făcută dintr-un nap scobit. În America, napul a fost înlocuit de dovleac, mai ușor de sculptat și mai abundent.

Simbolurile Halloween-ului și semnificația lor

Departe de a fi simple ornamente de sezon, simbolurile Halloween-ului poartă în ele urmele unui imaginar colectiv care, de-a lungul secolelor, a încercat să îmblânzească necunoscutul. Fiecare obiect, fiecare gest și fiecare imagine asociată acestei sărbători își are originea într-un ritual arhaic, într-o teamă sau într-o speranță transmisă din generație în generație.

Dovleacul luminat, cel mai cunoscut simbol al Halloween-ului, își are originea în vechile felinare sculptate din napi, folosite de celți pentru a alunga spiritele rătăcitoare în noaptea Samhain-ului. În America, napul a fost înlocuit de dovleac, mai mare și mai ușor de cioplit, dar sensul a rămas același: lumina din interior reprezintă călăuza sufletelor pierdute și, în același timp, victoria luminii asupra întunericului. În cultura populară contemporană, dovleacul luminat – Jack O’Lantern – a devenit imaginea emblemei Halloween-ului, o combinație de mister, avertisment și fascinație.

Costumele, care astăzi transformă Halloween-ul într-o explozie de creativitate, au la origine o motivație mult mai serioasă. În vremurile vechi, oamenii credeau că, de Samhain, spiritele celor morți rătăceau printre vii. Pentru a se proteja, îmbrăcau haine ciudate, se pictau pe față sau purtau măști menite să le confunde sau să le sperie. Travestiul era, de fapt, un act de apărare ritualică: omul se ascundea de moarte împrumutând chipul morții. Cu timpul, acest obicei s-a transformat într-un joc social, dar a păstrat esența sa arhaică – ideea că, pentru o noapte, putem fi altcineva, putem trece dincolo de granițele propriei identități și confrunta necunoscutul.

Lumânările și focurile sunt unele dintre cele mai vechi simboluri al Halloween-ului. În cultura celtică, focurile de pe dealuri aveau rolul de a curăța, de a proteja și de a ghida sufletele în drumul lor. Erau aprinse în semn de respect pentru cei plecați, dar și ca formă de apărare împotriva spiritelor rele care ar fi putut aduce ghinion, boală sau moarte. Acea lumină dansantă, pierdută în întunericul de toamnă, a rămas peste secole simbolul speranței, al protecției și al legăturii dintre lumi.

Măștile și decorurile macabre – cranii, lilieci, schelete, vrăjitoare sau fantome – nu sunt doar invenții moderne destinate să provoace frică. În esența lor, ele vorbesc despre relația omului cu moartea și despre efortul de a o înțelege și de a o accepta. În Evul Mediu, moartea era un subiect constant în artă și religie, iar imaginea scheletului dansând printre oameni – danse macabre – era o formă de a exorciza teama și de a reaminti efemeritatea vieții. În același spirit, decorurile actuale de Halloween nu glorifică moartea, ci o ironizează, o domesticesc. Prin joc și prin simbol, omul modern face ceea ce strămoșii săi făceau prin ritual: își înfruntă spaimele.

Așadar, dincolo de aparența sa ludică, Halloween-ul rămâne o sărbătoare a semnificațiilor. Dovleacul, costumul, masca, flacăra lumânării – toate vorbesc, în limbajul lor tăcut, despre frica de moarte și dorința de lumină, despre curajul de a transforma întunericul într-un spectacol și teama într-o poveste transmisă mai departe.

Halloween și tradițiile românești

Deși Halloween-ul a pătruns în România abia după anii 1990, odată cu influența culturală americană, ideea unei nopți dedicate morților nu este deloc străină culturii românești.

În creștinismul ortodox, există de secole Sâmbetele morților, zile de pomenire colectivă a celor adormiți, așezate în diverse momente din an, în special Moșii de vară și Moșii de iarnă. Aceste zile sunt, la origine, sărbători de comuniune între vii și morți, cu un caracter profund religios și comunitar.

Tradiția românească, la fel ca cea celtică de odinioară, păstrează convingerea că sufletele morților pot reveni printre vii, dar nu pentru a-i speria, ci pentru a fi pomeniți, luminați și integrați în memoria colectivă. Se aprind lumânări, se împart colaci și vin, iar accentul cade pe rugăciune și recunoștință, nu pe frică.

În unele sate, în preajma sărbătorilor morților se păstrează credința că porțile cerului se deschid pentru o clipă, iar sufletele celor plecați pot vizita locurile dragi. Este, de fapt, același nucleu spiritual pe care Halloween-ul l-a moștenit din Samhain: o noapte a legăturii dintre lumi.

O sărbătoare globală, interpretată local

Astăzi, Halloween-ul este un fenomen global, un mix între folclor, comerț și divertisment. A fost preluat în culturi diferite și adaptat la contextul local – în România, de exemplu, a devenit mai degrabă o ocazie de petreceri tematice, activități pentru copii și campanii comerciale, decât o celebrare spirituală.

Totuși, dincolo de măști și lumini portocalii, rămâne aceeași idee ancestrală: omul, în fața întunericului, încearcă să înțeleagă moartea, să o îmblânzească, să o transforme în poveste.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)