În luna ianuarie, rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,6%
Telex » Știri
10 martie 2021
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost, în ianuarie, 5,6%, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru prima lună a anului 2021 a fost de 474.000 persoane.
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,2 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,5% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,4% pentru luna ianuarie 2021 (4,6% în cazul bărbaţilor şi 4,2% în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 73,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna ianuarie 2021.
INS precizează că, începând cu anul 2021, metodologia Anchetei forței de muncă în gospodării (sursa primară a datelor prezentate) a fost revizuită pentru a răspunde cerințelor noilor regulamente europene intrate în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021. „Aceste modificări generează un impact sesizabil asupra estimațiilor - în special asupra numărului populației ocupate (și implicit asupra numărului populației active - care este numitorul indicatorului «rata șomajului»). Din acest motiv datele provizorii publicate pentru luna ianuarie 2021 nu sunt comparabile cu cele publicate pentru perioadele anterioare”, menţionează INS.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”