În perioada 30 aprilie – 4 mai, ANPC va asigura consumatorilor asistență telefonică permanentă

În perioada 30 aprilie – 4 mai, ANPC va asigura consumatorilor asistență telefonică permanentă

Telex » Știri 28 aprilie 2021  

În perioada de Paște apar de foarte multe ori și operatori economici care comercializează produse alimentare sau nealimentare care pot pune în pericol sănătatea sau chiar viața consumatorilor, se menționează într-un comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), citat de Agerpres. „În perioada Sărbătorilor Pascale, de foarte multe ori apar printre operatorii economici, care respectă legislația în vigoare și bunele practici, și aceia care comercializează produse alimentare sau nealimentare ce pot pune în pericol sănătatea sau chiar viața consumatorilor. Tocmai din acest motiv, trebuie să fim extrem de vigilenți, iar consumatorii să nu ezite să reclame orice situație, deoarece, intensificând acțiunile de prevenție și control, respectiv fiind prezenți în puncte cheie, reușim să descurajăm și să sancționăm acele practici neconforme”, se precizează în comunicatul ANPC.

Astfel, președintele ANPC, Claudiu Dolot, a decis ca instituția să asigure consumatorilor, în perioada 30 aprilie - 4 mai, asistența telefonică permanentă. De asemenea, la nivelul fiecărui județ va fi desemnată o echipă de control ANPC pentru eventualele situații deosebite care pot apărea în această perioadă, potrivit comunicatului.

În funcție de aria de competență, incidentele constatate vor fi comunicate cu celeritate către factorii decidenți, în vederea soluționării evenimentelor apărute.

„ANPC îi asigură pe consumatori că supraveghează atent piața pentru a verifica modul în care operatorii economici își desfășoară activitatea și le respectă drepturile, în timpul actului comercial”, se precizează în comunicat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.