În proiect, creșterea stimulentului de reinserție pentru părinții care se întorc mai devreme la muncă de la 650 la 1.500 de lei
Telex » Știri
11 martie 2021
Guvernul intenţionează să crească stimulentul de reinserție pentru părinții care sunt în concediu de creștere a copilului și aleg să se întoarcă la muncă înainte de șase luni, potrivit Mediafax. „Proiectul ordonanței de urgență prevede creșterea stimulentului de reinserție pentru părintele care optează să se întoarcă la muncă înainte de șase luni, în condițiile în care se afla în concediul pentru creșterea copilului. Este o măsură care crește veniturile părinților, scade riscul de deprofesionalizare, asigură forță de muncă angajatorilor și aduce și un plus financiar substanțial la buget”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Stimulentul ar urma să crească la 1.500 de lei de la 650 de lei, cât este acum. „Este o sumă consistentă prin care părintele poate să apeleze la servicii specializate pentru supravegherea și îngrijirea copilului”, a subliniat ministrul Muncii.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil