În UE, femeile reprezintă aproximativ jumătate dintre angajații din domeniul științei și tehnologiei
Numărul 19, 19-25 mai 2021 » Roza vânturilor
În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene există cel puțin tot atâtea femei ca și bărbați în învățământul universitar, iar numărul femeilor studenți doctoranzi a crescut mult mai rapid decât numărul echivalent de studenți doctoranzi bărbați, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În 2020, din aproape 73 de milioane de persoane angajate în UE în domeniul științei și tehnologiei, cu vârsta cuprinsă între 15 și 74 de ani, aproape 37,5 milioane erau femei (51,3%) și 35,5 milioane erau bărbați (48,7%).
În două treimi dintre statele membre ale Uniunii Europene, majoritatea persoanelor angajate în domeniul științei și tehnologiei erau femei, cea mai ridicată pondere fiind în Lituania și Letonia, cu 63,7% și, respectiv, 62,9%. Austria, Olanda, Luxemburg, Cehia, Italia și Malta sunt singurele țări cu o pondere se sub 50%, variind între 49,9% și 45,2%.
La nivel regional (NUTS1), cea mai ridicată pondere a femeilor angajate în domeniul științei și tehnologiei anul trecut a fost observată în Lituania (63,7%), Letonia (62,9%), regiunile nord și sud-est din Bulgaria (60,4%), Azore (59,6%) și Estonia (59,5%).
În contrast, Malta avea doar 45,2% dintre femei angajate în domeniul științei și tehnologiei, ea fiind urmată de regiunile italiene din sud, nord-vest, nord-est și centru, variind între 45% și 47%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”