Înainte și după
Numărul 31-32, 7-20 aug. 2024 » La început a fost cuvântul...
Analizele din mass-media acordă, în ultimul timp, o atenție tot mai mare secvențialității unor procese și fenomene din viața economico-socială actuală. Astfel de demersuri publicistice ar câștiga mult sub aspect calitativ dacă ar respecta și regulile exprimării corecte. De pildă, reporterul unui post de radio a afirmat că „în fața unor noi oportunități, firma X s-a aflat într-o situație fără precedent”. Observăm că, în acest caz, noțiunea de „situație” include și „oportunitățile”, iar dacă acestea sunt „noi” apare evident că avem de-a face cu o... „premieră”.
În aceeași ordine de idei, într-un comentariu din presa tipărită, autorul a considerat drept pozitiv faptul că „măsurile adoptate în perioada anterioară au fost prestabilite, în trecut, înainte de a fi în aplicare”. Ne întrebăm: ar fi fost posibil să se „pună în aplicare măsuri” care să nu fi fost „prestabilite”, iar „trecutul”, oare, nu indică o „perioadă anterioară”?
Un derapaj lingvistico-logic asemănător a „comis” și un participant la o dezbatere televizată atunci când a spus că „urmează ca în perioada următoare să se rezolve problemele din trecut care au afectat rezultatele de până acum în intervalul precedent”. În afară de asocierea neinspirată a cuvintelor „urmează” și „în perioada următoare” în aceeași frază (eroare „stilistică” frecventă), se impune a sublinia, din nou, că „trecutul” este exact „un interval precedent”. Așa că pentru o comunicare adecvată, ar fi bine să se ia în considerare și „precedentele”, astfel încât erori de genul celor semnalate „până acum” să fie eliminate. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”