Inovarea și creșterea vizibilității educației antreprenoriale în învățământul superior
Numărul 14, 17-23 aprilie 2018 » Direct de la sursă
HEInnovate, un instrument ce urmează a fi utilizat de către instituțiile de învățământ superior din România, într-un exercițiu ce vizează inovarea și creșterea vizibilității educației antreprenoriale în învățământul superior, a fost lansat zilele trecute în țara noastră de reprezentanții Comisiei Europene (CE), Peter Baur și Alexandra Tamasan, alături de reprezentantul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), Giulia Ajmone Marsan.
Lansarea a avut loc cu prilejul Conferinței HEInnovate in Romania – Kick off meeting, moderată de reprezentanții Ministerului Educației Naționale (MEN), la care au participat reprezentanți ai instituțiilor statului român și ai organizațiilor non-guvernamentale ce vor sprijini partenerii internaționali pe parcursul exercițiului HEInnovate în România. De asemenea, au fost prezenți și specialiști din 40 de universități din țara noastră, care și-au manifestat interesul față de formulele moderne prin intermediul cărora poate fi ridicat nivelul abordărilor antreprenoriale în mediul universitar.
HEInnovate, lansat ca urmare a colaborării între CE și OECD, este un exercițiu de autoevaluare pentru instituțiile de învățământ superior care doresc să-și exploreze potențialul inovator. Mai exact, instituțiile de învățământ superior sunt asistate în identificarea priorităților și planificarea acțiunilor din șapte domenii-cheie: Conducere și guvernanță, Capacitatea organizațională: finanțare, resurse umane și stimulente, Predarea și învățarea antreprenorială, Pregătirea și sprijinirea antreprenorilor, Schimbul de cunoștințe și colaborarea, Instituția internaționalizată și Măsurarea impactului.
„În România, exercițiul HEInnovate se va axa pe trei dimensiuni: Predarea și învățarea antreprenorială, Pregătirea și sprijinirea antreprenorilor, Schimbul de cunoștințe și colaborarea, iar Ministerul Educației Naționale, în calitate de partener, va acorda sprijinul necesar tuturor instituțiilor de învățământ superior din România participante la acest proces”, precizează MEN, într-un comunicat.




Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”
La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația
Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația