INS: Consumul de materiale - mai mic cu 4,1% în 2023 față de 2022 și mai mare cu 73,6% față de 1994
Numărul 20, 28 mai - 3 iun. 2025 » Breviar statistic
Consumul intern de materiale (DMC) a fost mai mic în anul 2023 față de anul anterior cu 4,1%, dar mai mare cu 73,6% față de anul 1994, iar productivitatea materială în anul 2023 a fost 2,1 lei/tonă, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. Conform statisticii, calculat ca sumă între intrările directe de materiale și exporturi, DMC în anul 2023 a fost 24,3 tone pe locuitor.
„Există o diferență între consumul intern de materiale și intrările directe de materiale, ca urmare a exporturilor, a căror pondere în total DMC a variat în perioada analizată, între 5,2% și 11,3%. În anul 2023 ponderea exporturilor în total DMC a fost de 8,2%”, precizează INS.
Compoziția materială a DMC este dominată de minerale nemetalice, acestea reprezentând în medie 64,8% (cu un maxim de 82,4% în anul 2022) din consumul intern de materiale, urmate de biomasă (10,3%).
Raportat la numărul de locuitori, consumul de materiale în perioada 1994-2023 a fost între 7,5 și 25,5 tone pe locuitor, cunoscând o accentuată tendință crescătoare între anii 2002-2008 și între anii 2017-2021. În anul 2023 consumul de materiale pe locuitor a înregistrat o valoare de 24,3 tone pe locuitor, cu 83,0% mai mare față de primul an al seriei.
Productivitatea materială, măsurată ca raport între valoarea PIB în prețuri constante 2020 și consumul intern de materiale din economia națională, a crescut de la 1,63 lei/tonă în anul 1995 la 2,25 lei/tonă în anul 2023.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești