Cursa cu obstacole: recuperarea la finiș, redresarea la start

Cursa cu obstacole: recuperarea la finiș, redresarea la start

Numărul 31-32, 25 aug. - 7 sep. 2021  »  Comentariul ediției

Teodor Brateș

La capătul unei lungi serii de date statistice privind principalele rezultate din ramurile economiei românești a fost publicată estimarea-„semnal” referitoare la evoluția produsului intern brut (PIB) pe primul semestru. Știam, de asemenea, care a fost dinamica PIB în primul trimestru din 2021 al anului în curs. Deci n-a fost o surpriză să aflăm că, în comparație cu trimestrul al II-lea din anul trecut, în perioada corespunzătoare din 2021, PIB a crescut cu 13% în serie brută și cu 13,6% în serie ajustată sezonier. La fel se prezintă situația PIB pe ansamblul semestrului I din acest an, comparativ cu intervalul ianuarie-iunie 2020: s-a înregistrat un spor de 6,5% pe serie brută și de 6,2% pe seria ajustată sezonier.

Elementul cel mai important constă, fără urmă de îndoială, în faptul că s-a resorbit căderea puternică din anul precedent, ceea ce creează premisele creșterii PIB față de perioada anterioară declanșării pandemiei. Prin urmare, se poate vorbi, de pe acum, despre un punct de pornire real spre o creștere economică semnificativă dacă ținem seama de vârful înregistrat în februarie 2020, adică până la începutul crizei medicale.

Bineînțeles, nu ne putem rezuma la simpla consemnare a dinamicii PIB, chiar dacă avem de-a face cu cel mai expresiv indicator „descoperit” până acum în vederea caracterizării stărilor de fapt la nivelul unei economii naționale. Cu toate că nu ne aflăm, încă, în fața tabloului detaliat al resurselor și utilizării PIB (aceste date vor fi publicate de INS în luna septembrie), dispunem de suficiente argumente pentru a analiza factorii principali care au contribuit la rezultatul menționat. Fără a subestima niciun moment importanța creșterii economice propriu-zise, nu este cazul să eludăm elemente de ordin calitativ care au definit „mersul” economiei în prima jumătate a anului curent.

Toate statisticile disponibile converg spre o concluzie majoră: cererea internă a fost unicul (de reținut, unicul) determinant al recuperării contracției PIB din 2020, în contextul reluării creșterii puternice a consumului populației, dar și al accelerării procesului investițional. Aceste relații dintre cauze și efecte pot fi trecute, fără ezitări, la capitolul pozitiv al evoluției PIB și, dintr-o asemenea perspectivă, se impun nuanțări. Bunăoară, în perioada celor mai mari restricții impuse de prelungirea pandemiei, a avut loc un proces de economisire forțată în rândurile populației, ceea ce a mărit considerabil veniturile disponibile ale acesteia. La rândul lui, procesul investițional se cere analizat și pe componente în vederea identificării (măcar) a celor care au avut și vor avea un efect propagat pozitiv în întreaga economie. De exemplu, investițiile în sfera digitalizării au căpătat o amploare fără precedent, demonstrând adaptarea rapidă la cerințele actualei etape a revoluției științifico-tehnice. În același timp, s-a confirmat, inclusiv de Curtea de Conturi, irosirea unui volum relativ mare de fonduri derulate mai ales de autoritățile locale în domenii care nu constituie priorități, și care, din păcate, au provocat și provoacă pierderi importante de resurse.

Ceea ce se impune a releva în mod deosebit reprezintă „contribuția” negativă a exportului net la evoluția PIB. De aici, adâncirea unui proces periculos, respectiv majorarea deficitului de cont curent la finalul primului semestru al anului la peste 7 miliarde de euro. Este, însă, de remarcat că, în ultimele luni, a avut loc o anumită diminuare a importurilor, ceea ce a permis temperarea creșterii deficitului comercial.

Un alt fenomen esențial vizează cota peste anticipări a ratei inflației, majorare care – după toate evaluările specialiștilor – va continua cel puțin până la sfârșitul anului în curs, determinând o scădere notabilă a puterii de cumpărare a populației.

Sunt, toate acestea, teme preocupante pentru agenții economici, pentru factorii decizionali, teme care nu epuizează, desigur, procesele și fenomenele în curs de desfășurare – de la deficitul bugetar, inclusiv aspectele legate de creșterea datoriei publice și private, până la evoluțiile contradictorii de pe piața forței de muncă. Nu mai puțin importante sunt și problemele din sfera financiar-bancară. Deocamdată, însă, consemnăm estimarea-„semnal” a INS privind dinamica PIB în primul semestru din acest an, esențiale fiind identificarea și folosirea cât mai extinsă și mai aprofundată a factorilor care asigură o reală stare bună de sănătate a cât mai multe activități economico-sociale, ceea ce se va răsfrânge pozitiv în viața cotidiană a populației României.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.