Intrarea în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice se amână cu 7 luni
Telex » Știri
19 decembrie 2016
Guvernul a prorogat, printr-o Ordonanță de Urgență, până la 1 august 2017 intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, cu modificările și completările ulterioare. Amânarea cu încă șapte luni a intrării în vigoare a acestui act normativ s-a stabilit în condițiile în care pentru aplicarea noilor reglementări este nevoie de un sistem complex: înființarea a 42 de comisii de insolvență la nivel teritorial, a aparatului tehnic necesar și adoptarea normelor de aplicare a legii. Pentru ca aceste noi structuri să poată funcționa, trebuie alocate resurse umane și financiare. Mai exact, este nevoie de specialiști care vor parcurge o etapă de pregătire profesională cu durata între una și trei luni. „Neprelungirea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 ar determina imposibilitatea aplicării procedurii administrative de insolvență pe bază de plan de rambursare și a procedurii simplificate de insolvență, în condițiile inexistenței, respectiv, subdimensionării structurilor administrative de implementare”, se precizează într-un comunicat al Executivului.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”