Investiții de 4 miliarde lei din fonduri europene pentru servicii sociale, educaționale și de sănătate în comunități marginalizate
Telex » Știri
astăzi, 9:11
Peste 4 miliarde de lei din fonduri europene vor fi investiți într-un proiect prin care construim o rețea națională de sprijin pentru mai mult de 2.000 de comunități marginalizate, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole, pe pagina de Facebook, relatează Agerpres.
Potrivit ministrului, în cadrul proiectului, coordonat de Ministerul Muncii, peste 6.000 de profesioniști vor fi instruiți - medici, asistenți sociali, consilieri școlari și profesioniști locali - care vor lucra împreună în aceste 2.000 de centre comunitare integrate, pentru a oferi servicii sociale, educaționale și de sănătate celor „care au cea mai mare nevoie”.
„Este o investiție de peste 4 miliarde de lei, susținută din fonduri europene, care va ajuta aproximativ 450.000 de persoane vulnerabile: copii, vârstnici, persoane cu dizabilități și familii cu venituri mici. Acest proiect este o dovadă că statul poate ajunge acolo unde ani de zile a fost prea departe”, a notat Manole.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice