Klaus Iohannis: Am hotărât să nu mai prelungim starea de alertă după data de 8 martie
Telex » Știri
4 martie 2022
„Am hotărât să nu mai prelungim, dincolo de 8 martie, starea de alertă instituită în România”, a declarat, astăzi, președintele Klaus Iohannis, citat de Mediafax. El a spus că „epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat-descendentă la noi în țară, iar valul 5 este aproape de a se încheia”.
„Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în țară, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situații, decizii cu un impact major pentru viitor. Am convocat astăzi o ședință de evaluare cu toți responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim, dincolo de 8 martie, starea de alertă instituită în România”, a declarat Klaus Iohannis.
El a menționat că Ministerul Sănătății este cel care urmează să gestioneze în continuare evoluția epidemiei, care sperăm că se apropie de final.
„Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate și explicate pe larg în perioada imediat următoare de autoritățile abilitate. Se împlinesc doi ani de la debutul pandemiei de COVID-19, doi ani foarte grei, în care existența noastră a fost modificată radical, peste 63.000 de români au pierdut lupta cu boala, lăsând în urma lor un gol uriaș și nenumărate familii îndoliate. Aceste cifre exprimă multă suferință sunt reflecția unor tragedii care au produs urme adânci. Ultimii doi ani au dus multe provocări care ne-au influențat în cele mai diferite moduri - răspândirea accelerată a virusului, izolarea, presiunea pusă pe sistemul sanitar, închiderea școlilor, afectarea mai multor sectoare din economie, diminuarea interacțiunilor sociale. Toate acestea au avut un impact negativ și ne-au ridicat nenumărate bariere. O perioadă de mari sacrificii pentru români, dar, în același timp, o perioadă în care am descoperit noi valențe ale solidarității, ale spiritului civic, ale dedicării și implicării”, a adăugat șeful statului.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice