Legea care reformează întregul sistem de asistență socială, promulgată

Legea care reformează întregul sistem de asistență socială, promulgată

Numărul 15, 17-23 apr. 2024  »  Direct de la sursă

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul asistenței sociale, precum și pentru completarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, și pentru modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (Legea nr. 100/2024), act normativ care – potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) – reformează întreg sistemul de asistență socială.

„Legea a fost gândită să îmbunătățească protecția beneficiarilor atât în privința standardelor pe care furnizorii de servicii sociale trebuie să le îndeplinească, cât și în privința finanțării”, a declarat ministrul de resort Simona Bucura-Oprescu.

Principalele modificări aduse sistemului sunt următoarele: niciun serviciu social nu va mai putea funcționa, nici măcar provizoriu, fără o verificare în teren efectuată de inspectorii sociali; va fi înființat registrul național electronic de evidență a persoanelor beneficiare de servicii sociale și revizuit registrul electronic unic al serviciilor sociale; astfel, inspectorii care fac verificările din teren vor avea, în timp real, toate datele necesare; se modifică modalitatea de finanțare a serviciilor sociale pe principiul ”finanțarea urmează beneficiarul”, iar banul public este cheltuit transparent cu un traseu mai ușor de urmărit; se consolidează rolul inspectorului social și capacitatea funcțională a Inspecției Sociale; se introduc sancțiuni penale pentru încălcările noii legislații, iar amenzile cresc de cinci ori, respectiv până la 100.000 de lei. Cele mai mari sancțiuni sunt aplicate în cazul în care centrul funcționează fără licență sau în cazul în care este refuzat accesul inspectorilor sociali aflați în misiune de control; este consolidat parteneriatul cu Avocatul Poporului, biserica și cultele religioase, ONG-urile și, în general, cu societatea civilă; furnizorii de servicii sociale vor fi consiliați gratuit de către reprezentanții ANPIS, astfel încât să cunoască toate obligațiile pe care le au potrivit legislației.

Noua lege a presupus modificarea a șase acte normative, iar prevederile ei intră în vigoare o dată cu publicarea în Monitorul Oficial.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.