RetuRO a pus la dispoziția comercianților o aplicație pentru gestionarea rapidă și eficientă a ambalajelor SGR colectate manual

RetuRO a pus la dispoziția comercianților o aplicație pentru gestionarea rapidă și eficientă a ambalajelor SGR colectate manual

Numărul 15, 17-23 apr. 2024  »  Direct de la sursă

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, a pus la dispoziția comercianților aplicația RetuRO pentru eficientizarea procesului de colectare manuală a ambalajelor returnate de către consumatori, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. Aplicația este disponibilă începând de la sfârșitul lunii martie atât pentru dispozitive cu sistem de operare Android, cât și iOS.

"Aplicația poate fi accesată gratuit de către comercianții care au finalizat procedura de înregistrare în sistem, au semnat contractul cu RetuRO, au finalizat înregistrarea punctelor de colectare și au optat pentru colectarea manuală a ambalajelor SGR", se menționează în comunicat.

Cu ajutorul aplicației RetuRO, comercianții pot scana codul de bare al ambalajelor atunci când acestea sunt returnate de către clienți, pentru a verifica rapid că sunt conforme cu specificațiile SGR, adică au imprimate pe etichetă logo-ul "Ambalaj cu garanție" și codul de bare specific SGR.

De asemenea, prin intermediul funcției "înregistrați o comandă de ridicare" disponibilă în aplicație, comercianții pot solicita către RetuRO ridicarea ambalajelor colectate de la punctul de returnare pe care îl gestionează, reducând timpul și eficientizând spațiul necesar depozitării sacilor cu ambalaje colectate.

"Comanda se validează pentru minimum trei saci și va fi confirmată printr-un mesaj de confirmare. Înainte de a descărca aplicația RetuRO, sunt necesare câteva setări pe care comercianții trebuie să le facă din contul lor pe platforma SGR. Informații complete despre pașii de parcurs, precum și îndrumări în ceea ce privește instalarea, autentificarea și utilizarea aplicației RetuRO sunt disponibile în Ghidul aplicației", se mai precizează în document.

Astfel, utilizatorii se pot autentifica în aplicație folosind contul lor de comerciant (administrator) sau de vânzător (rol nou introdus în platformă) de pe platforma portal.returosgr.ro. După conectare, utilizatorii sunt ghidați să aleagă punctul de returnare declarat, folosind ID-ul punctului de vânzare disponibil în contul lor de utilizator.

"Aplicația RetuRO este gratuită pentru comercianți și este disponibilă pentru descărcare în App Store pentru dispozitivele iOS și în Google Play pentru cele Android. Utilizatorii vor putea identifica aplicația atât prin logo-ul RetuRO, deja cunoscut, cât și prin numele aplicației, «RetuRO». Aplicația mobilă este încă un instrument care oferă suport comercianților în adoptarea și integrarea cât mai rapidă și facilă a SGR în activitatea lor, printr-o experiență de gestionare a ambalajelor mai fluidă", se menționează în comunicat.

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. (www.returosgr.ro) este o companie ce funcționează pe principiul not for profit - ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).

RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.