Legea privind plata pensiilor private, publicată în Monitorul Oficial
Numărul 1, 14-20 ian. 2026 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 2 din 5 ianuarie 2026 a fost publicată Legea nr. 2/2026 privind plata pensiilor private, act normativ care reglementează următoarele: a) autorizarea, organizarea, funcționarea, supravegherea și controlul furnizorilor de pensii private și a fondurilor de plată a pensiilor private; b) avizarea, funcționarea, supravegherea și controlul instituțiilor de credit pentru desfășurarea activității de depozitare și de custodie a activelor fondurilor de plată a pensiilor private, precum și a activelor furnizorilor de pensii private destinate acoperirii provizionului tehnic; c) avizarea auditorilor financiari, pentru activitatea desfășurată în calitate de auditor al furnizorilor de pensii private, și al fondurilor de plată a pensiilor private; d) avizarea/autorizarea, funcționarea, supravegherea și controlul agenților de marketing.
Una dintre principalele prevederi stabilește că un contribuabil va putea solicita un avans din suma totală cotizată. Plata pensiilor private se va realiza prin intermediul unor fonduri special constituite în acest scop, denumite fonduri de plată a pensiilor private. Conform noii legi, membrul unui fond de plată poate primi maximum 30% din valoarea activului său personal, la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică acordată înainte de începerea plății pensiilor lunare. Dreptul membrului de a primi echivalentul a maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată se acordă pentru fiecare cont individual de pensii private deținut de către membru.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”