Legea privind utilizarea fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, extinsă și la angajatorii în concordat preventiv
Numărul 7, 25 feb. - 3 mar. 2026 » Curier legislativ
UPDATE: OUG nr. 6/2026 pentru modificarea și completarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 137 din 20 februarie 2026.
Guvernul a aprobat un proiect de ordonanță de urgență prin care extinde sfera de aplicare a legii și la angajatorii față de care s-a deschis procedura de concordat preventiv și instituie plafoane majorate pentru creanțele salariale garantate pentru operatorii economici de interes strategic, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, citată de Agerpres.
„Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale. Actul normativ extinde sfera de aplicare a legii și la angajatorii față de care s-a deschis procedura de concordat preventiv și instituie plafoane majorate pentru creanțele salariale garantate pentru operatorii economici de interes strategic. Pentru cei care nu sunt de interes strategic și se află în procedură de insolvență, dar și în procedură de concordat, plafonul este de cinci salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat. În cazul operatorilor economici de interes strategic, avem până la 12 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat pentru insolvență și până la șase salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat în cazul concordatului preventiv”, a declarat Ioana Dogioiu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
Ea a adăugat că această ordonanță de urgență definește noțiunea de „operator economic de interes strategic”.
„Urmează ca prin alte acte normative pentru fiecare domeniu, pentru fiecare situație concretă, să fie stabiliți operatorii de interes strategic prin hotărâre de guvern”, a completat Dogioiu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”