Lucian Bode: În acest an vor începe lucrările la încă 60 km de autostrăzi, drum expres și variante ocolitoare
Telex » Știri
19 august 2020
Ministerul Transporturilor va emite, până la sfârşitul anului, ordine de începere a lucrărilor pentru încă 60 de kilometri de autostrăzi, drum expres şi variante ocolitoare şi va semna contracte de proiectare şi execuţie pentru alţi 250 de kilometri, a declarat ministrul de resort, Lucian Bode, citat de Agerpres. „În cele peste nouă luni de mandat, am reuşit să dăm ordinul de începere pentru peste 100 de kilometri de autostrăzi, drum expres, variante ocolitoare în România, din cei aproximativ 250 de kilometri pe cât se lucrează astăzi în România. Până la sfârşitul anului sunt convins că vom reuşi să dăm ordine de începere pentru încă 60 de kilometri de autostrăzi şi drum expres şi aici mă refer în special la A0 Sud, Autostrada de Sud a Bucureştiului, cu 52 de kilometri şi la tronsonul 2 din sectorul 1 al Drumului Expres Craiova Piteşti”, a arătat Lucian Bode.
Potrivit acestuia, în momentul în care a fost semnat un contract de proiectare şi execuţie, este clar că respectivul obiectiv va fi realizat. „În acest an am reuşit să semnăm contracte de proiectare şi execuţie pentru 300 de kilometri de autostrăzi, drum expres şi variante ocolitoare şi la până la finele anului credem că vom reuşi să semnăm contracte de proiectare şi execuţie pentru încă 250 de kilometri de autostrăzi, drum expres, variante ocolitoare”, a mai spus ministrul.
El a subliniat că toate şantierele de infrastructură au fost deschise în perioada pandemiei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București