Lucrările de construcții au sporit în volum cu aproape 17%, în perioada ianuarie-februarie 2025
Numărul 16-17, 30 apr. - 13 mai 2025 » Breviar statistic
Volumul lucrărilor de construcții a crescut în primele două luni ale anului în curs, ca serie brută, cu 16,7%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 19,5% raportat la perioada similară din 2024, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), citate de Agerpres.
Potrivit INS, în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2025, comparativ cu același interval din 2024, volumul lucrărilor de construcții, ca serie brută, a urcat pe total cu 16,7% pe fondul creșterii înregistrate la lucrările de reparații capitale (+50,4%), lucrările de construcții noi (+15,5%) și la lucrările de întreținere și reparații curente (+2,8%). Pe obiecte de construcții, s-au înregistrat creșteri la clădirile rezidențiale (+26,4%), construcțiile inginerești (+23,9%) și la clădirile nerezidențiale (+0,7%).
Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 19,5% în urma majorărilor consemnate la lucrările de reparații capitale și lucrările de construcții cu 47,3%, respectiv cu 21,8%. Lucrările de întreținere și reparații curente au scăzut cu 3,5%.
Pe obiecte de construcții, creșteri s-au înregistrat la construcțiile inginerești (+27,4%), la clădirile rezidențiale (+18,6%) și la clădirile nerezidențiale (+0,2%).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice