MADR: România și Egiptul vizează extinderea cooperării și a schimburilor comerciale agroalimentare
Telex » Știri
8 aprilie, 9:12
România are capacitatea de a consolida și extinde prezența produselor sale agroalimentare pe piața egipteană, a afirmat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, într-o postare publicată pe pagina de Facebook a ministerului de resort.
„România are capacitatea de a consolida și extinde prezența produselor sale agroalimentare pe piața egipteană, iar dialogul cu partenerii noștri este esențial pentru a transforma acest potențial în proiecte concrete. Ne dorim o cooperare bilaterală mai puternică, bazată nu doar pe exporturile tradiționale de cereale și animale, ci și pe schimb de expertiză, tehnologie și bune practici, în beneficiul fermierilor și al mediului de afaceri din ambele țări”, a transmis Barbu.
În acest context, a fost evidențiat interesul pentru continuarea exporturilor românești de cereale și animale, precum și pentru extinderea cooperării în domenii, precum: agricultura durabilă, schimbul de expertiză, cercetarea agricolă, irigațiile și tehnologiile moderne aplicate în agricultură.
Ministrul român al Agriculturii a discutat, marți, cu ambasadorul Republicii Arabe Egipt în România, Mohammed Orfy, despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul agricol și agroalimentar, fiind analizate oportunitățile de creștere a exporturilor românești și extinderea colaborării în domenii precum agricultura durabilă, irigațiile și tehnologiile moderne.
În cadrul întâlnirii au fost analizate perspectivele dezvoltării relațiilor dintre cele două țări. „Dialogul a vizat dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări, intensificarea schimburilor comerciale și valorificarea oportunităților existente pentru produsele agroalimentare românești pe piața egipteană”, precizează ministerul.
Potrivit sursei citate, Egiptul rămâne un partener important pentru agricultura românească, fiind în ultimii ani una dintre piețele relevante de desfacere pentru produsele agroalimentare din România, în special pentru grâu și porumb.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”