Mai multe companii din UE vor trebui să plătească pentru tratarea apelor reziduale
Numărul 44, 6-12 nov. 2024 » Lumea în care trăim
Companiile farmaceutice și producătorii de cosmetice vor avea o contribuție semnificativă la tratarea apelor reziduale în Uniunea Europeană, conform noilor reguli care au fost convenite de țările membre, informează DPA, preluată de Agerpres. Potrivit acestor reguli, producătorii de farmaceutice și cosmetice vor plăti cel puțin 80% din costurile cu tratarea apelor reziduale provocată de poluare lor.
Noile reguli reprezintă o înăsprire a legislației UE privind tratarea apelor reziduale urbane și urmează să se aplice și micilor companii precum și mai multor poluatori, inclusiv micropoluanți, care deseori sunt un rezultat secundar al producției de medicamente și cosmetice.
Tot conform noilor reguli, apele reziduale vor fi monitorizate mai strict în ceea ce privește patogenii rezistenți la antibiotice, viruși și microplastice. De asemenea, țările UE vor fi obligate să promoveze reutilizarea apelor tratate de la toate facilitățile municipale de tratare a apelor reziduale, în special în zonele cu deficit de apă. Directiva urmează să fie semnată și publicată în Jurnalul Oficial al UE. Ea va intra în vigoare la 20 de zile de la publicare. Ulterior, statele membre vor avea la dispoziție 31 de luni pentru a transpune directiva în legislația națională.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”
La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația
Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația