Marea Britanie suspendă implementarea autostrăzilor fără bandă de urgență
Numărul 2, 19-25 ian. 2022 » Roza vânturilor
Guvernul britanic a anunțat suspendarea programului care vizează extinderea rețelei de autostrăzi „inteligente” care nu dispun de bandă de urgență, pentru a putea evalua siguranța acestor autostrăzi, pusă sub semnul întrebării după mai multe accidente mortale, informează AFP, preluată de Agerpres. Această pauză, adoptată la recomandarea unei comisii parlamentare, ar urma să permită analiza datelor colectate timp de cinci ani cu privire la securitatea acestui tip de autostrăzi introduse înainte de 2020, arată un comunicat al Ministerului britanic al Transporturilor.
Potrivit informațiilor apărute în mass media, rețeaua rutieră britanică include aproximativ 600 de kilometri de autostrăzi „inteligente”, dintre care 375 de kilometri nu dispun de o bandă de oprire de urgență. Pe aceste tronsoane, 38 de persoane și-au pierdut viața între 2014 și 2019, unele ca urmare a impactului vehiculelor oprite pe șosea. Până în 2025 ar urma să fie implementați alți 400 de kilometri de autostrăzi „inteligente”.
Aceste autostrăzi permit creșterea capacității traficului rutier fără costuri prin transformarea bandei de oprire de urgență în cale de rulare, fiind dotate cu camere video și sisteme de semnalizare în timp real în cazul în care apare o pană a unui vehicul sau un accident, însă gradul de siguranță a acestor autostrăzi generează dezbateri.
În luna septembrie a anului trecut, un articol publicat în cotidianul Daily Mail afirma că o cameră de supraveghere din zece era în pană, nefuncțională sau orientată într-o direcție greșită.
Chiar dacă „datele disponibile arată că autostrăzile inteligente sunt cele mai sigure în termeni de rată de mortalitate”, Guvernul vrea să se asigure că cele care nu dispun de bandă de urgență „sunt echipate cu cea mai bună tehnologie” și vor fi alocate resurse pentru ca acestea să fie cele mai sigure posibile, se mai arată în comunicatul Ministerului Transporturilor. În paralel, instituția a anunțat că va investi 900 milioane de lire (peste un miliard de euro) pentru a îmbunătăți securitatea autostrăzilor existente, în special prin instalarea a 150 de refugii suplimentare unde vehiculele se pot opri, ceea ce înseamnă o creștere de 50% până în 2025.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”