Măsuri de protecție socială în perioada sezonului rece
Telex » Știri
4 decembrie 2020
În Monitorul Oficial nr. 1169 din 3 decembrie 2020 a fost publicată OUG nr. 208/2020 pentru modificarea OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece. Potrivit actului normativ, a fost majorat la 800 de lei nivelul de venituri până la care gospodăriile au dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică, gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. Plafonul maxim al veniturilor până la care se acorda până acum acest beneficiu social era de 750 lei în cazul persoanelor care se își încălzesc locuințele cu gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri și puțin peste 786 lei/persoană în cazul familiilor care folosesc energie termică în sistem centralizat.
În contextul în care, de la data de 1 septembrie 2020, indemnizația socială pentru persoanele vârstnice a crescut cu 14%, de la 704 la 800 de lei, măsura era necesară pentru ca acestea să poată beneficia în continuare de protecție socială din partea statului pentru perioada sezonului rece noiembrie 2020 – martie 2021.
Pentru persoanele singure care utilizează energia termică în sistem centralizat, plafonul maxim stabilit prin OUG nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificările și completările ulterioare, este de 1.082 lei și rămâne neschimbat.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se bazează pe testarea mijloacelor și se iau în considerare atât veniturile persoanei singure/familiei, după caz, cât și bunurile deținute de acestea, până la un prag maxim al veniturilor/persoană.






Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil