Măsuri împotriva scumpirilor mascate, introduse de astăzi
Telex » Știri
10 octombrie 2024
Astăzi a intrat în vigoare o nouă reglementare a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) care îi obligă pe comercianți să ofere informații clare și complete consumatorilor în cazul practicii Shrinkflation, care presupune reducerea gramajului unui produs, dar păstrarea ambalajului și a prețului. Conform noilor reguli, comercianții trebuie să afișeze vizibil și lizibil informații despre schimbările de cantitate pe etichete speciale, amplasate în același loc cu produsul, pentru a evita inducerea în eroare a consumatorilor, transmite ANPC, citată de Mediafax.
Obligația de informare trebuie respectată timp de cel puțin 30 de zile de la momentul în care produsul cu cantitatea modificată ajunge la raft.
În perioada premergătoare aplicării acestui ordin, ANPC a avut consultări cu marile lanțuri comerciale, reprezentate de Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), pentru a clarifica modul în care trebuie afișate noile informații și a oferit exemple de bune practici din alte state din Uniunea Europeană.
„Prin acest ordin, stabilim un standard de exigență și transparență necesar în relația cu consumatorii. Orice încercare de a masca reducerea cantităților de produse, menținând aceleași prețuri și ambalaje, fără o informare clară și precisă, va fi sancționată”, a declarat președintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”