Medalii de aur și argint pentru inventatorii români, la cel de-al 45-lea Salon Internațional de Invenții de la Geneva
Numărul 12, 4-10 aprilie 2017 » Conectarea la era digitală
România a obținut 34 de medalii de aur și 8 medalii de argint la cel de-al 45-lea Salon Internațional de Invenții de la Geneva, informează Ministerul Cercetării și Inovării (MCI), printr-un comunicat. Salonul este organizat sub înaltul patronaj conferit de Guvernul Federal Elvețian, statul și orașul Geneva, precum și de Organizația Mondială pentru Proprietate Intelectuală – OMPI.
Evenimentul a avut loc în perioada 29 martie – 2 aprilie a.c. și reprezintă una dintre cele mai prestigioase manifestări în domeniul inventicii, la nivel mondial.
Ediția din acest an a găzduit peste 700 de expozanți din 40 de țări, dintre care majoritatea au fost companii, universități, organizații de stat. Au participat, de asemenea, și investitori și cercetători privați.
Potrivit sursei citate, în standul României, realizat sub egida MCI, care a asigurat selecția invențiilor și plata participării acestora la Salon, au fost prezentate 40 de invenții. Alte 8 invenții românești au fost prezentate pe costuri proprii.
În urma jurizării celor peste 2.000 de lucrări prezentate la Salon, Juriul Internațional a decis acordarea a 34 de medalii de aur și a 8 medalii de argint pentru invențiile românești, cărora li s-au adăugat și 10 premii speciale. Inventatorii români au fost recompensați cu încă 17 premii oferite de delegațiile străine prezente la Ziua României.
MCI precizează că românii participanți cu stand propriu au prezentat 5 invenții obținând 3 medalii de aur și 2 de argint și un premiu special acordat la festivitatea de premiere din seara zilei de 31 martie.
Ediția aniversară a Târgului „Gaudeamus”, o memorabilă întâlnire între oferta și cererea de carte
Sub egida UNESCO, valorile culturii românești se bucură în lume de o tot mai largă recunoaștere
Capodopere ale lui Picasso și Dali strălucesc pe firmamentul cultural românesc
Radiodifuziunea Română la a 95-a aniversare; un serviciu public pentru milioane de ascultători
Un Barometru „oglindă” al dinamicii consumului cultural
Bani pentru cultură, generatori de valoare adăugată la scară locală și națională
Săptămâna Teatrului Tânăr, o probă de „anduranță” a tradiției și inovației artistice
KINOdiseea de la București, o „călătorie” fascinantă în lumea filmului