Mesajul președintelui Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România, dr. ing. Cristian Romeo Erbașu
Numărul 27-28, 16-29 iul. 2025 » #ZNCR2025 - A XXI-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român
Felicitări, „La mulți ani!”. Este evident că profesia dumneavoastră este fundamentală, este esențială societății, o societate care are din ce în ce mai multe provocări. Nu există companie, instituție care să nu aibă un departament economic. Chiar dacă externalizează partea de contabilitate-financiar, contabilitate trebuie să existe pentru orice companie. Deci, practic, orice companie are această componentă și componenta administratorii. Poate lipsi chiar și directorul general într-o companie, dar în niciun caz cel care coordonează din punct de vedere contabil și financiar. Automat, dumneavoastră, prin faptul că sunteți ochiul, cel care păzește activitatea acestor departamente în toate companiile din țară, reprezentați, practic, pavăza corectitudinii acestor companii și nu neapărat în sensul infracțional, ci și în sensul profesional, pentru că există și riscurile unor greșeli profesionale care, în contextul acesta, au un volum din ce în ce mai mare, în contextul unor schimbări din ce în ce mai dese.
Dincolo de digitalizare, dincolo de procesele tehnice, tehnologice, este vorba de mentalitate. CAIR își propune în primul și în primul rând să conștientizeze mediul de afaceri, mediul economic, că trebuie să funcționeze corect într-o societate pe care ne dorim să fie cât mai sănătoasă. Avem foarte multe companii, majoritatea sunt companii mici și mijlocii, sunt și companii mari, dar și cele în principal cu acționari de stat. Avem companii din activități preponderent cu capital românesc: construcții, agricultură, transport, turism și servicii. Suntem mândri de faptul că suntem împreună în această confederație și încercăm împreună să îmbunătățim mediul de afaceri. Este foarte important pentru companiile românești, perioada care va urma, pentru că spre deosebire de 2010, când aveam de-a face cu o criză generalizată la nivel european și global, acum avem de-a face cu o criză în România, izolată din nefericire, în raport cu celelalte țări din jur, lucru pe cei care lucrează doar în România îi va afecta și mai mult. Vor fi chiar într-o situație poate ușor dezechilibrată din punct de vederea concurențialității în raport cu companiile multinaționale sau companiile care își deșfășoară activitățile și în alte țări, pentru că acelea vor putea să aibă anumite compensări să-și regleze activitatea pe o perioadă scurtă sau medie, această perioadă critică din România.
De aceea este foarte important dialogul cu autoritățile care, într-adevăr, vor lua măsuri foarte dure, însă va trebui să înțeleagă că, la un moment dat, dacă aceste măsuri nu sunt echilibrate și nu sunt aplicate echidistant, corect, vor putea duce la probleme și mai mari decât cele pe care le avem în acest moment. Deci, este clar, dumneavoastră aveți, și până acum, dar de acum înainte cu atât, mai mult o mare, foarte mare responsabilitate. Vă felicit pentru profesionalismul de care ați dat dovadă. Sunt extrem de bucuros că constat faptul că sunt din ce în ce mai mulți experți români, companii românești de auditare care au într-adevăr o capacitate din ce în ce mai mare și un nivel al calității și în ceea ce privește profesionalismul comparativ cu marile companii de audit din afară.
Mult succes, felicitări și sper împreună să mergem înainte și să o ducem la bun sfârșit. Numai bine! mergem înainte și să o ducem la bun sfârșit.





Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ