MF: Procedura de solicitare și transmitere a certificatului de atestare fiscală, în vederea soluționării cererilor de acordare a statutului de declarant autorizat în cadrul CBAM, în consultare publică
Numărul 35, 10-16 sep. 2025 » Direct de la sursă
Ministerul Finanțelor (MF) a publicat astăzi în consultare publică proiectul de Ordin pentru aprobarea Procedurii de solicitare și transmitere a certificatului de atestare fiscală, în vederea soluționării cererilor de acordare a statutului de declarant autorizat în cadrul CBAM de către Direcția generală de legislație fiscală și reglementări vamale și contabile - Direcția CBAM și Taxe Verzi din cadrul Ministerului Finanțelor.
MF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ că, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) 2023/956 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 mai 2023 privind instituirea unui mecanism de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM), începând cu data de 1 ianuarie 2026, importatorii care doresc să introducă pe teritoriul Uniunii Europene mărfuri CBAM, astfel cum sunt reglementate în Anexa 1 la Regulament, trebuie să dețină statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM.
Cererea de obținere a statutului de declarant autorizat în cadrul CBAM se depune prin intermediul modulului de administrare a autorizațiilor (AMM) din cadrul Registrului CBAM, platformă administrată de Comisia Europeană, urmând a fi analizată de autoritatea națională competentă a statului membru unde este stabilit solicitantul. În România, Autoritatea națională competentă desemnată este Ministerul Finanțelor. Structura de specialitate din MF, cu atribuții de implementare și aplicare a Regulamentului CBAM, este Direcția CBAM și Taxe Verzi din cadrul Direcției generale de legislație fiscală și reglementări vamale și contabile.
Astfel, conform prevederilor art. VI din OUG nr. 81/2023 privind consolidarea capacității instituționale a Ministerului Finanțelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, autoritatea națională competentă analizează cererea depusă de operatorul economic și acordă statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM, doar în cazul în care sunt îndeplinite criteriile prevăzute în Regulamentul de profil și în actele de implementare. Statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM este recunoscut în toate statele membre.
În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din Regulamentul CBAM, criteriile pentru acordarea statutului de declarant autorizat în cadrul CBAM sunt următoarele: a) solicitantul nu a fost implicat într-o încălcare gravă sau în încălcări repetate ale legislației vamale, ale normelor fiscale, ale normelor privind abuzul de piață sau ale prezentului regulament și ale actelor delegate și de punere în aplicare adoptate în temeiul prezentului regulament, și în special, solicitantul nu are cazier conținând infracțiuni grave legate de activitatea sa economică în cursul celor cinci ani anteriori cererii; b) solicitantul demonstrează că are capacitatea financiară și operațională pentru a îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul prezentului regulament; c) solicitantul este stabilit în statul membru în care s-a depus cererea; d) solicitantului i s-a atribuit un număr EORI în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013.
În vederea verificării îndeplinirii criteriilor menționate anterior, autoritatea națională competentă analizează o serie de informații și documente, printre care și Certificatul de atestare fiscală al operatorului economic care solicită autorizarea ca declarant autorizat în cadrul CBAM.
În acest context, prin noul proiect de Ordin aflat în transparență decizională, MF propune Procedura de solicitare și transmitere a certificatului de atestare fiscală, în vederea soluționării cererilor de acordare a statutului de declarant autorizat în cadrul CBAM, de către Direcția generală de legislație fiscală și reglementări vamale și contabile - Direcția CBAM și Taxe Verzi din cadrul Ministerului Finanțelor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

 
   




Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ