MF propune prelungirea perioadei de acordare a ajutorului de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorina utilizată la transportul rutier de mărfuri și persoane
Numărul 49, 11-17 dec. 2024 » Direct de la sursă
Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de Hotărâre publicat în transparență decizională, modificarea și completarea HG nr.153/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorina utilizată drept combustibil pentru motor. Noul proiect de act normativ prevede prelungirea perioadei de acordare a ajutorului de stat până la data de 30 iulie 2025, care cuprinde motorina achiziționată până la 30 martie 2025. „Nivelul redus al accizei propus la art. 5 alin. (1) lit. c) a fost obținut prin diferența dintre nivelul standard al accizei la motorină aplicabil de la data de 1 ianuarie 2025 și valoarea ajutorului de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorină stabilită prin HG nr. 153/2024, exprimat în lei pe mia pe litri. Având în vedere faptul că potrivit HG nr. 153/2024, cu modificările ulterioare, sunt eligibile facturile de combustibil ale operatorilor economici emise până la 15 noiembrie 2024, iar prin prezentul proiect de hotărâre a Guvernului se prelungește această perioada până la 30 martie 2025, s-a introdus o prevedere referitoare la perioada rămasă din trimestrul IV, respectiv 16 noiembrie - 31 decembrie 2024. De asemenea, datorită prelungirii termenului de acordare este necesară actualizarea dispozițiilor referitoare la depunerea cererilor rectificative”, se menționează în Nota de fundamentare care însoțește proiectul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”