MF: Trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu dobânzi de până la 4,40% pe an
Telex » Știri
1 octombrie 2021
Ministerul Finanțelor (MF) anunță că emite, începând de luni, 4 octombrie 2021, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,50%, 4,00% și 4,40%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.
Potrivit unui comunicat al MF, titlurile de stat pot fi cumpărate:
▪ între 4-27 octombrie 2021, de la unitățile Trezoreriei Statului;
▪ între 4-26 octombrie 2021 pentru mediul urban și 4-25 octombrie 2021 pentru mediul rural, prin Compania Națională Poșta Română.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.
„Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice”, precizează MF, în comunicat.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (secțiunea Datorie publică) , www.posta-romana.ro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”