Mihai Daraban (CCIR): Portul Constanța poate reprezenta o oportunitate de afaceri pentru companiile americane
Telex » Știri
20 octombrie 2023
Portul Constanța poate reprezenta o oportunitate de afaceri pentru companiile americane, mai ales în contextul în care a preluat activitatea celor 6 - 7 porturi ucrainene închise din cauza războiului, ca suprafață fiind pe locul 4 în Europa, susține președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, citat de Agerpres. Președintele CCIR a primit miercuri vizita oficială a unei delegații aparținând Serviciului Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, condusă de Eli Corso Phinney, atașat comercial, aflat prima oară în vizită la Camera Națională. În cadrul acestei întâlniri, au fost identificate soluțiile optime de atragere de noi investiții americane în România, precum și modalitățile prin care cele două state se pot implica în proiecte comune economice de mare anvergură.
"Cu foarte puțin timp în urmă, am revenit dintr-o misiune economică pe care am efectuat-o în SUA, iar ceea ce m-a surprins într-un mod extrem de plăcut a fost dorința companiilor americane de a se implica și mai mult pe piața din România, ceea ce este un semn important al încrederii mediului de business american în oportunitățile de afaceri pe care le oferă țara noastră. În mod cert, economia românească are mare nevoie de investiții importante, de nume mari care să deschidă linii de producție aici", a menționat Mihai Daraban.
În opinia sa, nu trebuie trecută cu vedere nici poziția geografică a României, cu deschidere la Marea Neagră și cu acces la fluviul Dunărea, cu ajutorul căruia mărfurile pot fi transportate în foarte multe state din Europa.
"Portul Constanța poate reprezenta o oportunitate de afaceri pentru companiile americane, mai ales în contextul în care a preluat activitatea celor 6 - 7 porturi ucrainene închise din cauza războiului, iar ca suprafață este pe locul 4 în Europa. De altfel, în misiunea economică din SUA, am reușit, împreună cu reprezentanții American Romanian Business Council (AMRO), să stabilim câteva linii directoare în ceea ce privește o platformă comună destinată reconstrucției Ucrainei, atunci când conflictul se va încheia", a subliniat Mihai Daraban.
La rândul său, atașatul comercial al Ambasadei SUA s-a arătat încântat că CCIR este partener în mai multe proiecte cu Serviciul Comercial al SUA în România, inclusiv Programul Select USA, care în țara noastră a cunoscut un succes semnificativ, dar și în evenimentele organizate în marja târgului agricol Indagra din București.
"Serviciul Comercial al SUA este interesat de o abordare la nivel de țară pentru a identifica oportunitățile de afaceri pentru companiile americane. Astfel, sperăm să participăm la o serie de evenimente în toată România, în anul viitor. De asemenea, vom continua să sprijinim dorința României de a avea un climat de afaceri puternic și de a consolida legăturile comerciale bilaterale", a spus Eli Corso Phinney.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice