Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de peste șase miliarde lei, în luna mai
Telex » Știri
5 mai 2025
Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna mai 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,4 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 660 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni, informează Agerpres. Suma totală, de 6,06 miliarde lei, este cu 1,635 miliarde lei mai mică față de cea care a fost programată în luna aprilie a acestui an, de 7,695 miliarde de lei, și va fi destinată refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, pe 8 mai și 15 mai vor fi organizate licitații pentru două emisiuni de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 500 milioane de lei fiecare, cu scadența în 27 aprilie 2026, și, respectiv, în 29 decembrie 2025.
De asemenea, pe parcursul lunii mai, vor fi organizate licitații pentru zece emisiuni de obligațiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,4 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea inițială a emisiunii de obligațiuni (660 milioane de lei în total).
Astfel, au fost programate licitații pentru o emisiune de obligațiuni de 200 milioane lei, în data de 22 mai, trei de 400 milioane lei, în 8 mai, 19 mai și 29 mai, și șase de 500 milioane lei, în 5 mai, 12 mai, 15 mai, 22 mai, 26 mai și 29 mai.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”