Ministerul Mediului încheie un acord cu EUROCONTROL pentru acces la informații privind emisiile de gaze cu efect de seră
Telex » Știri
3 octombrie 2024
Guvernul a adoptat un memorandum privind negocierea și semnarea unui acord între Ministerul Mediului și Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene – EUROCONTROL, informează Agerpres. Memorandumul vizează accesul la datele și informațiile furnizate prin intermediul Serviciului de Informare privind Managementul Mediului (EMIS) pentru implementarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU ETS-Suport Facility).
„Memorandumul stabilește termenii unui nou acord prin care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va putea accesa informațiile relevante pentru România privind activitatea operatorilor de aeronave pe teritoriul Uniunii Europene, prin intermediul noii facilități Serviciul de Informare privind Managementul Mediului (EMIS), dezvoltată de către Organizația Europeană pentru Securitatea Navigației Aeriene EUROCONTROL, care înlocuiește «Facilitatea de sprijin ETS SF» utilizată până la sfârșitul anului 2022”, informează un comunicat al Guvernului. Acordul este prevăzut să intre în vigoare la data la care Ministerul Mediului notifică EUROCONTROL privind finalizarea procedurilor interne. Documentul va rămâne în vigoare timp de cinci ani, dar durata va fi prelungită automat cu cinci ani, cu excepția cazului în care este transmisă o notificare scrisă de denunțare.
„Noul acord vizează inclusiv schemele de comercializare, monitorizare și compensare a emisiilor de gaze cu efect de seră și Schema Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) de compensare și reducere a carbonului pentru aviația internațională (CORSIA), astfel încât să asigure o evaluare corectă a planurilor de monitorizare și a rapoartelor anuale ale emisiilor în vederea conformării operatorilor de aeronave sub schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (schema EU ETS) și pentru a stabili compensările operatorilor de aeronave sub mecanismul de reducere a emisiilor generate la nivel global de sectorul aviației (schema CORSIA) pentru perioada 2021-2023”, se explică în comunicatul Guvernului.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”