Ministrul Economiei: Cheltuielile cu pensiile speciale au crescut în România cu 60%, în ultimii cinci ani
Telex » Știri
3 februarie 2021
Cheltuielile cu toate pensiile speciale din România au crescut cu 60%, în perioada 2016 - 2020, în condiţiile în care taxarea muncii pe salariile mici este cea mai ridicată din toată Uniunea Europeană (UE), a scris pe Facebook, ministrul Economie, Claudiu Năsui, citat de Agerpres. „Cum se face că pentru unii sunt mereu bani? Eliminarea tuturor pensiilor speciale trebuie să fie o prioritate pentru orice partid care îşi doreşte binele României. În perioada 2016 - 2020, cheltuielile cu toate pensiile date prin legi speciale au crescut cu 60%. Un procent semnificativ. Pensiile ajung la niveluri exorbitante, de invidiat chiar şi pentru cetăţeni ai celor mai bogate ţări de pe glob: 78.000 de lei pe lună, adică 16.000 de euro pe lună (...) În acelaşi timp, taxarea muncii în România pe salariile mici este cea mai ridicată din toată Uniunea Europeană. Şi, deloc întâmplător, tot la noi este şi sărăcia în muncă cea mai mare, adică cei care, deşi au loc de muncă şi muncesc, tot în sărăcie se regăsesc. Toate acestea nu sunt inevitabile. Putem să găsim bani şi pentru reducerea impozitării muncii pe cele mai mici salarii şi să scoatem milioane de români din sărăcie”, susţine Claudiu Năsui.
Ministrul Economiei menţionează că nu are nicio problemă cu acele pensii mari pe care le primesc persoanele care au economisit bani pe parcursul vieţii, însă nu poate fi de acord cu pensia specială provenită „din banii pe care statul ni-i ia nouă, adică din banii noştri de taxe şi impozite”.
„Nu am nicio problemă cu pensiile mari. Dacă cineva ajunge la acea sumă pentru că a economisit bani toată viaţa. I-a plasat în fonduri de pensii care i-au dat randament şi după o vârstă decide să trăiască din acei bani. Bravo lui. Chiar ar fi o poveste de succes pe care ar trebui să o lăudăm. Aici însă nu e vorba de nicio poveste de succes. Pensia în cauză vine din banii pe care statul ni-i ia nouă, adică din banii noştri de taxe şi impozite. Singura poveste de spus acolo este cea a unor privilegii date de stat celor mai influenţi politic”, a arătat Claudiu Năsui.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”