Ministrul Economiei: Guvernul lucrează la un nou sistem de calcul al redevențelor
Telex » Știri
26 ianuarie 2017
Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, a declarat astăzi că, în prezent, se lucrează la proiectul privind noul sistem de calcul al redevenţelor, susţinând că investitorii au nevoie de un tabel foarte clar al redevenţelor, care ar trebui fixate şi în funcţie de raritatea resurselor la nivel regional. „Nu o să încetez nicio clipă să mă pun şi în poziţia investitorului care vrea să investească, are voie să îşi facă un business plan şi ar trebui ca printr-un click să ajungă la un tabel foarte clar al redevenţelor, pe toate resursele naturale ale României”, a spus Petrescu, la finalul unui eveniment pe teme energetice. În prezent, cotele de redevenţă sunt cuprinse în mai multe acte normative, precum Legea Petrolului sau Legea Minelor. „În momentul de faţă, nu poate fără un consultant, care de multe ori e plătit cu bani mulţi, ca să-i găsească, să-i asambleze exact business planul”, a adăugat el.
Ministrul susţine că sistemul de redevenţe din România trebuie să ţină seama şi de raritatea resurselor. „Din perspectivă regională, pe diferite tipuri de resurse, dacă ele se găsesc doar în România, trebuie să vii cu un anumit tip de cotă de redevenţă. Dacă ele se găsesc şi la nivel regional, trebuie să te armonizezi cumva şi comercial, astfel încât să rămâi atractiv în zonă”, a afirmat Alexandru Petrescu.
În prezent, un grup de lucru interministerial lucrează la proiect, care este inclus şi în programul de guvernare.
(Sursa: News.ro)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”