Ministrul Finanțelor: Viitorul guvernanței economice europene, cel mai important subiect al agendei reuniunii Ecofin
Telex » Știri
20 octombrie 2023
Mai multe state au solicitat excluderea împrumuturilor din Mecanismul de Redresare și Reziliență și a cofinanțării aferente Politicii de Coeziune din definirea indicatorului de cheltuieli nete, în contextul discuțiilor despre aplicarea Procedurii de Deficit Excesiv purtate în cadrul reuniunii Ecofin, a anunțat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, citat de Agerpres. "Care este viitorul guvernanței economice europene? Acesta a fost cel mai important subiect al agendei reuniunii Ecofin. Un aspect amplu dezbătut, pe care l-am susținut și noi, a fost pe fondul aplicării Procedurii de Deficit Excesiv. Mai exact, mai multe state au solicitat excluderea atât a împrumuturilor din Mecanismul de Redresare și Reziliență, cât și a cofinanțării aferente Politicii de Coeziune din definirea indicatorului de cheltuieli nete. Poate par aspecte tehnice, dar vorbim despre protejarea unor instrumente esențiale pentru finanțarea reformelor și investițiilor, care vizează prioritățile strategice ale României", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, în cadrul unei discuții cu omologul belgian, Vincent van Peteghem, ministrul român al Finanțelor a abordat subiectul referitor la procesul de rambursare a contravalorii obligațiunilor emise de Banca Internațională de Investiții (BII) achiziționate de investitorii români, care este acum blocat.
"Sprijinim deplin sancțiunile impuse de Uniunea Europeană Federației Ruse. Cu toate acestea, sancțiunile BII afectează negativ investitorii instituționali din România și pe beneficiarii lor, cărora trebuie să le fim alături", a arătat Marcel Boloș.
Ministrul Finanțelor a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare, care s-a desfășurat zilele trecute la Luxemburg. Conform informațiilor de pe site-ul Consiliului European, punctele importante de pe ordinea de zi a reuniunii au fost evaluarea guvernanței economice; mecanismul de redresare și reziliență; agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei; finanțarea combaterii schimbărilor climatice în perspectiva COP28; acțiuni ulterioare reuniunii G20; fiscalitate - lista UE a jurisdicțiilor necooperante; servicii financiare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice